Materiale pirotehnice depistate în cadrul unei acţiuni punctuale, la frontieră

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Berezeni efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean român asupra căruia au fost descoperite 5.054 articole pirotehnice, deşi acesta nu deţinea autorizaţie pentru a efectua operaţiuni cu astfel de materiale.

În data de 18 noiembrie  a.c., în jurul orei 09.30, pe timpul desfăşurării unei acţiuni punctuale pe raza localităţii de frontieră Vetrişoaia, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Berezeni– I.T.P.F. Iaşi a oprit un cetăţean român, P.E., care transporta în braţe un colet voluminos.

La controlul efectuat asupra bagajului s-a constatat că acesta conţine cantitatea totală de 5.054 articole pirotehnice din clasa P1, F2 şi F3. În urma  verificărilor specifice efectuate  s-a concluzionat că P.E. nu deţine autorizaţie pentru a efectua operaţiuni cu astfel de materiale pirotehnice.

Cu privire la cele constatate P.E. a declarat faptul că a procurat respectivele produse de pe internet, de la un cetăţean român şi urma să le folosească de sărbători.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectare a regimului de comercializare a articolelor pirotehnice, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Întreaga cantitate de produse, în valoare totală de 250 de lei, a fost reţinută în vederea continuării cercetărilor şi introdusă în Camera de Corpuri Delicte a I.P.J. Vaslui.

 

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe