Masina de peste 40.000 de lei, căutată de autorităţile din Norvegia, descoperită la Botoşani

Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani au descoperit şi indisponibilizat un autoturism marca VW Jetta ce figura ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de către autorităţile din Norvegia.

În data de 09 octombrie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, în cooperare cu polițiști din cadrul Poliției Botoșani, au declanșat o acțiune pentru combaterea traficului de auto furate pe raza municipiului Botoșani.
În cadrul acțiunii, în baza unor informații, a fost depistat în trafic un autoturism marca VW Jetta, condus de un cetățean român.
Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a maşinii, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, constatând că aceasta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de Norvegia.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, iar autoturismul, în valoare de aproximativ 40.800 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

  • Masina de peste 40.000 de lei, căutată de autorităţile din Norvegia, descoperită la Botoşani
  • Masina de peste 40.000 de lei, căutată de autorităţile din Norvegia, descoperită la Botoşani
  • Masina de peste 40.000 de lei, căutată de autorităţile din Norvegia, descoperită la Botoşani

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe