Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Răducăneni efectuează cercetări cu privire la o româncă depistată în trafic, la volan, deşi nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
În data de 26 octombrie 2019, în jurul orei 18.30, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Răducăneni -I.T.P.F. Iași a oprit pentru control, în localitatea de frontieră Roşu-judeţul Iaşi, un autoturism marca Volkswagen, înmatriculat în România, condus de românca R.R., în vârstă de 39 de ani.
Cu ocazia efectuării controlului, persoana în cauză nu a putut prezenta permisul de conducere, fapt pentru care poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că tânărul nu a obținut niciodată dreptul de a conduce autovehicule.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.