La volan, fără drept

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în privinţa unui bărbat, cu cetățenie română și Republica Moldova, care a fost depistat conducând un autoturism, deşi permisul de conducere valabil deţinut nu îi dădea acest drept.

În data de 08 iulie a.c, în jurul orei 13.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa-ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieşi din ţară, conducând un autoturism, un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 42 de ani.

La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, colegii noştri au constatat că bărbatul deţine permis de conducere valabil pentru categoriile „AM”, „C1” și „C”, dar nu și pentru categoria „B”, necesară pentru a putea conduce autoturismul în cauză.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

  • La volan, fără drept

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe