Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări cu privire la doi bărbați, care au săvârșit infracțiuni la regimul juridic al circulației rutiere în zona de competență.
*În data de 01 mai a.c., în jurul orei 14.30, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila – I.T.P.F. Iași, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a oprit pentru control, pe DJ212 pe comunicația Tichilești – Gropeni, un ansamblu rutier format dintr-un tractor marca Class și două remorci, ce nu avea aplicate plăcuțe cu număr de înmatriculare sau înregistrare. Ansamblul de vehicule era condus de brăileanul R.G, în vârstă de 49 de ani.
În urma verificărilor specifice efectuate, poliţiştii de frontieră au constatat că tractorul și cele două remorci nu sunt înregistrate sau înmatriculate, iar bărbatul nu posedă permis de conducere.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
*Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești – I.T.P.F. Iași au oprit în trafic pentru control, pe DN 26, pe raza localității de frontieră Ijdileni - judeţul Galați, un autoturism marca Volkwagen Passat, care avea aplicate plăcuțe cu număr de înmatriculare specific Finlandei. Autoturismul era condus de cetățeanul român L.I., în vârstă de 60 de ani.
În urma verificărilor specifice efectuate, colegii noştri au constatat că autoturismul figurează cu înmatricularea suspendată, alertă introdusă de către autorităţile din Finlanda, din luna aprilie 2018.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că nu știa că autoturismul în cauză nu are drept de circulaţie pe drumurile publice din România.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.