Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Foltești efectuează cercetări cu privire la doi bărbați care au săvârșit infracțiuni la regimul juridic al circulației rutiere în zona de competență.
La sfârșitul săptămânii trecute, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti a procedat la oprirea în trafic, pe raza localităţii de frontieră Tămăoani, județul Galați, a gălățeanului G.C., în vârstă de 19 ani, aflat pe un moped marca Kymco.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că mopedul nu este înregistrat.
Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că documentele mopedului au fost trimise unei persoane din Italia pentru a radia din circulație autovehiculul, urmând să-l înregistreze ulterior.
Polițiștii de frontieră din cadrul aceluiași sector au oprit în trafic, pe comunicația D.J. 253, între localitățile Viile și Băleni, un autoturism marca Dacia, înmatriculat în România, condus de gălățeanul T.C., în vârstă de 39 ani.
Pe timpul efectuării controlului, poliţiştii de frontieră au sesizat că bărbatul emana o puternică halenă alcoolică.
Acesta a fost condus la sediul Poliției Orașului Târgu Bujor pentru a fi testat alcoolscopic, rezultând o alcoolemie de 1,27 mg/l în aerul expirat. În conformitate cu prevederile legale în vigoare, s-a procedat la conducerea persoanei în cauză la Spitalul orăşenesc Târgu Bujor, în vederea prelevării probelor biologice pentru stabilirea concentraţiei de alcool în sânge.
În primul caz, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînregistrat, iar în cel de-al doilea sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.