Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Țuțora efectuează cercetări în privinţa unor cetăţeni români, care au fost depistaţi încălcând prevederile juridice ale circulaţiei rutiere.
* În data de 17 noiembrie a.c., în jurul orei 11.15, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Țuțora au oprit în localitatea de frontieră Moreni, județul Iași, un autoturism marca BMW, înmatriculat în România, condus de ieşeanul I.C., în vârstă de 31 de ani.
La control, la solicitarea colegilor noştri, tânărul a prezentat un permis de conducere provizoriu, emis de autorităţile din Marea Britanie, fără drept de circulaţie pe teritoriul României, fapt pentru care au fost efectuate verificări suplimentare, stabilind că persoana în cauză are anulat dreptul de a conduce.
Cu privire la cele constatate, I.C. a declarat că avea cunoştinţă despre faptul că permisul de conducere provizoriu, emis de autorităţile din Marea Britanie nu îi dă dreptul să conducă pe teritoriul României, iar permisul de conducere eliberat de autorităţile din România i-a fost anulat în anul 2010, când a fost implicat într-un eveniment rutier.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere anulat.
* La sfârşitul săptămânii, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Țuțora au oprit în localitatea de frontieră Tomeşti, județul Iași, un autoturism marca Opel Astra-F-Caravan, înmatriculat în România, condus de ieşeanul I.S., în vârstă de 53 de ani.
Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au constatat că bărbatul emana o puternică halenă alcoolică, motiv pentru care a fost dus la sediul Serviciului Poliţiei Rutiere Iaşi în vederea testării cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Institutul de Medicină Legală Iași în vederea recoltării de probe biologice și stabilirii exacte a alcoolemiei din sânge.
În cauză, sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge.