Infracțiuni la regimul circulației rutiere depistate de polițiștii de frontieră

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Berezeni efectuează cercetări în privinţa a doi cetăţeni români care au fost depistaţi încălcând regimul juridic al circulaţiei rutiere.

*În data de 01 mai a.c., în jurul orei 12.00, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Berezeni– I.T.P.F. Iaşi, a oprit pentru control, pe raza localităţii de frontieră Berezeni, un autoturism marca Ford Galaxy, înmatriculat în Bulgaria, condus de vasluianul H.C., în vârstă de 31 de ani.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea dovezii efectuării inspecţiei tehnice periodice prezentată la control pentru autoturismul în cauză, colegii noştri au procedat la efectuarea de verificări specifice, în urma cărora au constatat că documentul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

* Câteva ore mai târziu, poliţişti de frontieră din cadrul aceluiași sector, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control, pe raza localității de frontieră Vetrişoaia, județul Vaslui, un ansamblu de vehicule, format dintr-un autoturism marca BMW şi o remorcă, condus de L.I., cetățean român, în vârstă de 22 de ani.

La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, colegii noştri au constatat că tânărul este posesorul unui permis de conducere valabil pentru categoriile „AM, B1, B”, iar pentru a putea conduce ansamblul rutier în cauză îi este necesară categoria „E”.

 

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, în primul caz, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  uz de fals, iar în cel de-al doilea caz, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

  • Infracțiuni la regimul circulației rutiere depistate de polițiștii de frontieră
  • Infracțiuni la regimul circulației rutiere depistate de polițiștii de frontieră
  • Infracțiuni la regimul circulației rutiere depistate de polițiștii de frontieră
  • Infracțiuni la regimul circulației rutiere depistate de polițiștii de frontieră

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe