Grupare transfrontalieră destructurată ca urmare a cooperării dintre autorităţile din România şi Republica Moldova

 

La data de 22 martie a.c., poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași sub coordonarea procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași, împreună cu lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iași,  au pus în aplicare un număr de 10 mandate de percheziție domiciliară, pe raza județului Iași, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunii de contrabandă în formă continuată.

La sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași au fost conduse, în vederea audierii, 14 persoane despre care există suspiciunea că sunt implicate în desfășurarea activităților infracționale.

În urma administrării probatoriilor, a rezultat faptul că membrii grupării au realizat multiple acte de contrabandă, până în prezent, împreună cu organele de anchetă din Republica Moldova, reușindu-se confiscarea unei număr important de pachete de țigarete.

Concomitent în Republica Moldova, Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale a pus în executare 18 mandate de percheziţii.

Acțiunea a fost realizată cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

  • Grupare transfrontalieră destructurată ca urmare a cooperării dintre autorităţile din România şi Republica Moldova

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe