Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați - rutier efectuează cercetări cu privire la un bărbat care conducea un ansamblu rutier, deşi avea permisul de conducere reținut.
În data de 01 octombrie a.c., în jurul orei 15.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați - rutier - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, S.D., cetățean din R. Moldova, în vârstă de 62 de ani, care conducea un ansamblu rutier format dintr-un cap tractor marca Scania și o semiremorcă marca Lag, înmatriculat în R. Moldova.
Cu ocazia efectuării controlului, conducătorul auto a prezentat o dovadă înlocuitoare pentru permisul de conducere, fapt pentru care poliţiştii de frontieră au efectuat verificări specifice, în urma cărora au stabilit că bărbatul avea permisul de conducere reținut, ca urmare a săvârşirii unei abateri la regimul circulaţiei rutiere.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.