
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Bumbăta efectuează cercetări cu privire la un cetățean român care a fost depistat la volanul unui autoturism, deşi avea dreptul de a conduce suspendat.
În ziua de 19 august a.c., în jurul orei 15:50, în Punctul de Trecere a Frontierei Bumbăta-ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de ieşire din țară, la volanul unui autoturism înmatriculat în România, un cetățean român, în vârstă de 43 de ani.
La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, colegii noștri au constatat că bărbatul avea dreptul de a conduce vehicule suspendat pentru încălcări ale regimului juridic al circulației rutiere.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul având dreptul de conducere suspendat, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.











