Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Foltești efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean român, care conducea un ansamblu de vehicule deşi permisul de conducere valabil deţinut, nu îi dădea dreptul.
La sfârșitul săptămânii trecute, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești– I.T.P.F. Iaşi a oprit pentru control, la intersecția D.N. 26D cu D.J. 253, în localitatea de frontieră Băleni, județul Galați, un ansamblu rutier format dintr-un microbuz marca Mercedes Benz și o remorca marca Rema, ambele vehicule fiind înmatriculate în România. Ansamblul de vehicule era condus de gălățeanul D.M., în vârstă de 47 de ani.
La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, lucrătorii noştri au constatat că bărbatul este posesorul unui permis de conducere valabil pentru categoriile „AM, B1,B, D1, D și Tb”, iar pentru a putea conduce ansamblul rutier în cauză îi este necesară categoria „E”.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv.