Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Ţuţora efectuează cercetări privind un cetăţean român, care a fost depistat în trafic conducând un autoturism neînmatriculat.
În data de 22 noiembrie a.c., în jurul orei 12.00, pe timpul executării unei misiuni specifice, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Ţuţora – I.T.P.F. Iași au oprit în trafic pentru control, pe comunicaţia Iaşi - Albiţa, un autoturism marca BMW, ce avea număr provizoriu de înmatriculare. Autoturismul în cauză era condus de cetăţeanul român R.R., în vârstă de 31 de ani.
Cu ocazia efectuării controlului, poliţiştii de frontieră au constatat că numerele de înmatriculare provizorii au expirat în urmă cu două zile.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.