Conducător auto fără permis de conducere corespunzător, depistat în trafic

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în privinţa unui tânăr care a fost depistat conducând un ansamblu rutier, deşi permisul de conducere valabil deţinut nu îi dădea dreptul.

În data de 20 septembrie a.c, în jurul orei 07.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa - I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieşi din ţară, un tânăr cu cetăţenie R.Moldova, în vârstă de 21 de ani, care conducea un ansamblu de vehicule format din microbuz şi remorcă, ambele înmatriculate în R. Moldova.

La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, colegii noştri au constatat că tânărul nu deţine permis de conducere valabil pentru categoria „E”, necesar pentru a putea conduce ansamblul rutier în cauză.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

  • Conducător auto fără permis de conducere corespunzător, depistat în trafic

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe