Cetățean ucrainean depistat la controlul de frontieră cu valută nedeclarată

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați-Rutier împreună cu lucrătorii vamali au descoperit asupra unui cetățean ucrainean importante sume de bani, pe care acesta urma să le introducă în România, fără a le declara la controlul de frontieră.

În data de 07 iunie a.c., în jurul orei 22.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați-Rutier - ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de intrare în ţară, un bărbat, cetățean ucrainean, în vârstă de 45 ani, în calitate de conducător auto al unui autocar înmatriculat în Ucraina.

În baza profilului de risc și a informațiilor deținute la nivelul Punctului de Trecere a Frontierei Galați-Rutier, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport și asupra bagajelor personale, ocazie cu care au fost descoperite, ascunse și nedeclarate, într-o borsetă aflată sub scaunul șoferului, următoarele sume de bani: 4.435 euro și 24.025 USD.

Conform prevederilor legale, autoritatea vamală a luat măsura reținerii, în vederea confiscării, a sumelor respective și a sancţionat contravenţional persoana în cauză cu amendă în valoare de 3.000 de lei.

Reamintim cetățenilor că introducerea în România a sumelor mai mari de 10.000 de euro (sau echivalentul în altă valută) trebuie declarată autorităților, conform reglementărilor europene și naționale în vigoare. Nerespectarea acestor obligații poate atrage sancțiuni, inclusiv confiscarea sumelor nedeclarate.

Poliția de Frontieră Română încurajează toți călătorii să se informeze din timp cu privire la regulile vamale și să respecte legislația, pentru a evita situații neplăcute la trecerea frontierei.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe