Cetăţean georgian depistat în tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Țuțora au depistat un cetățean din Georgia care a trecut ilegal frontiera, traversând înot râul Prut, cu scopul de a ajunge în Germania.

În data de 8 septembrie a.c., în jurul orei 21.00, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Țuțora - I.T.P.F. Iaşi au depistat, pe direcţia localităţii de frontieră Prisăcani, în apropierea malului românesc al râului Prut, un bărbat a cărui prezenţă în zonă nu era justificată.

Poliţiştii de frontieră au procedat la identificarea bărbatului, stabilind că este un cetăţean din Georgia. În vederea continuării cercetărilor, acesta a fost condus la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Țuțora.

Din verificările efectuate şi din declaraţiile bărbatului, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că acesta este cetăţeanul georgian A.A., în vârstă de 35 de ani şi a trecut înot râul Prut, cu intenţia de a ajunge în Germania.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar bărbatul a fost predat autorităţilor de frontieră ale statului vecin în baza Acordului de Readmisie încheiat între România şi Republica Moldova.

  • Cetăţean georgian depistat în tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat
  • Cetăţean georgian depistat în tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe