Certificat de competență profesională fals, descoperit la controlul de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări în privinţa unui bărbat asupra căruia a fost descoperit un certificat de competență profesională fals.

În data de 23 august a.c., în jurul orei 06.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni - ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși din ţară, un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 56 de ani, conducând un autovehicul înmatriculat în România.

La controlul de frontieră, colegii noștri au descoperit asupra bărbatului un certificat de competență profesională, cu însemnele autorităţilor din Polonia. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului descoperit la control, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta nu îndeplinește condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

  • Certificat de competență profesională fals, descoperit la controlul de frontieră

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe