Căutați de autorități pentru infracțiuni contra persoanei, descoperiți și reținuți în P.T.F. Albița

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi reţinut doi bărbați cu cetățenie Republica Moldova, căutați de autorități, care au săvârșit infracțiuni contra persoanei.

La sfârșitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa - ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pasager într-un autoturism, un bărbat cu cetățenie Republica Moldova, în vârstă de 39 de ani.

La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele bărbatului era o semnalare Interpol, acesta fiind căutat de autoritățile din Republica Moldova pentru executarea unei pedepse privative de libertate.

Două ore mai târziu, în același punct de trecere a frontierei, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în țară, pasager într-un mijloc de transport, un bărbat cu cetățenie Republica Moldova, în vârstă de 32 de ani.

La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele bărbatului era o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare şi predare sau extrădare, emisă de autorităţile din Germania.

Cei doi bărbați au fost predați unor echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

  • Căutați de autorități pentru infracțiuni contra persoanei, descoperiți și reținuți în P.T.F. Albița

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe