Cărţi de identitate false ascunse în pantofi,descoperite la controlul de frontieră

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au descoperit ascunse în pantofii unor bărbaţi şapte cărţi de identitate cu însemnele autorităţilor române, care s-au dovedit a fi false.

În data de 11.01.2019, în jurul orei 16.30,  în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a intra în ţară, călătorind ca pasageri într-un microbuz, care efectua o cursă pe relaţia R. Moldova - Germania, şapte cetățeni din R. Moldova cu vârste cuprinse între 18 şi 47 de ani.

În baza analizei de risc pe linia migrației ilegale, echipa comună a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra pasagerilor mijlocului de transport, în urma căruia a descoperit, ascunse în pantofi şi asupra cetăţenilor din R. Moldova, şapte cărţi de identitate cu însemnele autorităţilor române.

Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, colegii noştri au stabilit că documentele în cauză nu îndeplinesc condițiile de formă şi fond ale unora autentice, fiind false. 

Cu privire la cele constatate, persoanele în cauză au declarat că intenționau să meargă în Germania, respectiv Italia pentru a găsi un loc de muncă și că au procurat documentele de la persoane ale căror date de identitate nu le cunosc, plătind sume cuprinse între 60 şi  250 de euro.      

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de   fals material în înscrisuri oficiale.

  • Cărţi de identitate false ascunse în pantofi,descoperite la controlul de frontieră
  • Cărţi de identitate false ascunse în pantofi,descoperite la controlul de frontieră
  • Cărţi de identitate false ascunse în pantofi,descoperite la controlul de frontieră
  • Cărţi de identitate false ascunse în pantofi,descoperite la controlul de frontieră

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe