Carte de identitate falsă, oprită din drumul către Italia

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit ascunsă asupra unui cetățean din R. Moldova o carte de identitate falsă, care urma să fie folosită în Italia.

În data de 21 martie a.c., în jurul orei 16.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a intra în ţară, pasager într-un microbuz care avea ca destinație Italia, cetățeanul din R. Moldova V.U., în vârstă de 42 de ani.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra vehiculului și persoanelor, ocazie cu care echipa comună de control, formată  din poliţişti de frontieră și lucrători vamali, a descoperit ascunsă, în portmoneul lui V.U., o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, pe care era imprimată fotografia acestuia.

Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals. 

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat cartea de identitate descoperită la controlul de frontieră prin intermediul unui conațional, ale cărui date nu le cunoaște și că urma să folosească documentul în Italia.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări cu privire la Valeriu U. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

  • Carte de identitate falsă, oprită din drumul către Italia

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe