Carte de identitate falsă descoperită la controlul de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea au descoperit, ascunsă asupra unui bărbat, o carte de identitate bulgărească falsă.

La sfârșitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a intra în ţară, ca pasager într-un autoturism marca Mercedes, cetățeanul din R. Moldova, M.F., în vârstă de 45 de ani.

În baza analizei de risc pe linia migrației ilegale, echipa comună de control a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra pasagerilor mijlocului de transport şi a descoperit, pe corpul lui M.F., o carte de identitate cu însemnele autorităţilor bulgare, care avea imprimată fotografia acestuia.

Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului în cauză, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acesta nu îndeplinește condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

Cu privire la cele constatate,  bărbatul a declarat că a procurat cartea de identitate de la un conațional, în schimbul sumei de 200 euro, cu intenţia de a o folosi pe teritoriul Germaniei pentru a obţine mai uşor un loc de muncă.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

  • Carte de identitate falsă descoperită la controlul de frontieră
  • Carte de identitate falsă descoperită la controlul de frontieră

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe