Carte de identitate falsă, ascunsă în portmoneu

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit ascunsă asupra unui bărbat cu cetățenie română și R. Moldova o carte de identitate falsă care urma să fie folosită în Germania.

În data de 06 februarie a.c., în jurul orei 14.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a intra în ţară, R.D., cetățean român și R. Moldova, în vârstă de 26 ani, conducând un microbuz, ce efectua cursa regulată R. Moldova-Germania.

La controlul de frontieră, în momentul solicitării documentelor de identitate colegii noștri au observat, în portmoneul lui R. D., ascunsă și nedeclarată, o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, pe care era imprimată fotografia unui alt bărbat.

Cu ocazia verificărilor specifice efectuate polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză este fals. 

Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că doar trebuia să transporte în Germania documentul descoperit la controlul de frontieră și că-l rugase un conațional.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

  • Carte de identitate falsă, ascunsă în portmoneu

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe