Autoturisme căutate de autorităţile din Cehia, descoperite de polițiștii de frontieră la doar câteva ore de la semnalarea furtului

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Galați rutier au depistat la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor două autoturisme, care fuseseră introduse în bazele de date ca fiind furate din Cehia, doar cu câteva ore înainte de a se prezenta la controlul de frontieră.

În data de 16.10.2020, în jurul orei 18.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați rutier - I.T.P.F. Iași, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pe sensul de ieşire din ţară, un cetățean român și unul ucrainean, în vârstă de 31, respectiv 25 de ani, conducând fiecare câte un autoturism marca Skoda Superb, ambele înmatriculate în Cehia.

Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismelor în cauză,  colegii noștri au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acestea figurează în bazele de date ca fiind bunuri căutate pentru confiscare, semnalări introduse de autoritățile din Cehia, cu doar câteva ore înainte de prezentarea la controlul de frontieră.

Cu privire la aspectele constatate, cei doi bărbați au declarat că au preluat autoturismele de la o persoană necunoscută din Lituania şi, în schimbul unor sume de bani, intenționau să se deplaseze cu ele în Ucraina. Totodată, aceștia au declarat că nu aveau cunoștință despre faptul că autovehiculele figurează ca fiind furate.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismele, în valoare totală de 240.000 de lei, au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.

  • Autoturisme căutate de autorităţile din Cehia, descoperite de polițiștii de frontieră la doar câteva ore de la semnalarea furtului

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe