Autoturism semnalat furat din Italia, depistat la controlul de frontieră

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Oancea au depistat la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism marca Toyota Auris, care figurează în bazele de date ca fiind furat din Italia.

În data de 17 mai a.c., în jurul orei 06.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, B.A., cu dublă cetățenie(română și R. Moldova), în vârstă de 31 de ani,  la volanul unui  autoturism marca Toyota Auris, înmatriculat în R. Moldova, an de fabricaţie 2016.

 Existând suspiciuni cu privire la documentele de înmatriculare ale autoturismului în cauză,  colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din  Italia.

Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că a achiziționat recent autoturismul, plătind suma de 14.000 de euro și că nu are cunoștință despre faptul că acesta este furat sau implicat în vreun litigiu.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt, iar autoturismul, în valoare de 71.250 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

  • Autoturism semnalat furat din Italia, depistat la controlul de frontieră
  • Autoturism semnalat furat din Italia, depistat la controlul de frontieră
  • Autoturism semnalat furat din Italia, depistat la controlul de frontieră

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe