Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Oancea au descoperit la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism marca BMW X5, care figurează în bazele de date ca fiind furat din Belgia.
În data de 01 iulie a.c., în jurul orei 07.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, S. S., cu cetăţenie română şi R.Moldova, în vârstă de 46 de ani, conducând un autoturism marca BMW X5, an de fabricaţie 2010.
Existând suspiciuni cu privire la documentele de înmatriculare ale autoturismului în cauză, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Belgia.
Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că nu are cunoștință despre faptul că autoturismul este furat sau implicat în vreun litigiu.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, iar autoturismul