Autoturism marca BMW, semnalat furat din Germania, depistat la controlul de frontieră

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit la controlul de frontieră un autoturism marca BMW seria 5, condus de un cetăţean român, care figurează în bazele de date ca fiind furat din Germania.

În ziua de 19 februarie a.c., în jurul orei 16.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa- I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, cetățeanul român C. A., în vârstă de 55 de ani, conducând un autoturism marca BMW seria 5.

 Existând suspiciuni cu privire la certificatul de înmatriculare prezentat la controlul de frontieră pentru autoturismul în cauză, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, în cadrul cărora au constatat că autoturismul figurează ca fiind bun căutat pentru folosirea ca probă în cadrul procedurilor penale, semnalare introdusă de autorităţile germane, la data de 24.01.2019, respectiv semnalat ca fiind furat, în baza de date Interpol.

Cu privire la aspectele constatate, C. A. a declarat că în anul 2018 a achiziţionat autoturismul în cauză din Germania, prin intermediul unei firme de leasing, plătind un avans de 1.000 de euro, urmând să plătească în rate diferenţa. Acesta a mai adăugat că nu a mai achitat ratele conform contractului de leasing.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de 40.000 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

  • Autoturism marca BMW, semnalat furat din Germania, depistat la controlul de frontieră
  • Autoturism marca BMW, semnalat furat din Germania, depistat la controlul de frontieră

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe