Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni au descoperit la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism, care figura în bazele de date ca fiind furat din Germania.
În data de 25 mai a.c., în jurul orei 15.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni -ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei un bărbat cu cetățenie R. Moldova, în vârstă de 36 de ani, care conducea un autoturism, an fabricație 2010.
Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a mijlocului de transport, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figura în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Germania.
Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că a achiziționat autoturismul, din Berlin, de la o persoană fizică, cetățean român, cu suma de 8.900 de euro. Totodată, acesta a declarat că nu are cunoștință despre faptul că autoturismul este furat sau implicat în vreun litigiu.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, iar autoturismul, în valoare de aproximativ 45.000 de lei, a fost reținut în vederea continuării cercetărilor.