Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au descoperit, în urma verificării a două mijloace de transport, 39.800 de țigarete, pe care doi cetățeni bulgari au încercat să le introducă în țară fără documente legale.
La data de 09.10.2025, în jurul orei 13:00, polițiști de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu - Sectorul Poliției de Frontieră Calafat, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în proximitatea stației de taxare Calafat-Vidin, au oprit pentru control un autoturism înmatriculat în Bulgaria, condus de un cetățean bulgar, în vârstă de 38 de ani.
Cu ocazia verificării autoturismului, polițiștii de frontieră doljeni au descoperit, ascunsă într-un locaș special amenajat în interiorul mijlocului de transport, cantitatea totală de 25.600 de țigarete (1.280 de pachete), cu timbru de acciză Bulgaria, peste limita prevăzută de lege, pentru care persoanele în cauză nu dețineau documente de proveniență.
Întreaga cantitate de ţigarete, estimată la o valoare de peste 25.600 lei, a fost indisponibilizată de către polițiștii de frontieră, iar în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigarete , conform art. 452 din Legea 227/2015.
A doua zi, în jurul orei 00:40, colegii noștri din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu - Sectorul Poliției de Frontieră Giurgiu, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DN 52, au oprit pentru control un microbuz înmatriculat în Germania, condus de un cetățean bulgar, în vârstă de 30 de ani.
Cu ocazia verificării microbuzului, aceştia au descoperit, cantitatea totală 14.200 de ţigarete (710 de pachete), cu timbru de acciză Bulgaria, peste limita prevăzută de lege, pentru care șoferul nu deținea documente de proveniență.
Întreaga cantitate de ţigarete, estimată la o valoare de peste 21.300 lei, a fost indisponibilizată de către polițiștii de frontieră, iar în cauză au fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigarete , conform art. 452 din Legea 227/2015.