Autoturism în valoare de 10.000 de euro, furat din Franța, indisponibilizat de polițiștii de frontieră la Albița

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița au descoperit la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism fabricat în 2017, care figura în bazele de date ca fiind furat din Franța.

În data de 24 iulie a.c, în jurul orei 14.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița-ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, un bărbat, cu cetățenie română, în vârstă de 51 de ani, care conducea un autoturism.

Polițiștii de frontieră au avut suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autovehiculului, iar în urma verificărilor suplimentare, au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru a fi confiscat, semnalare introdusă de autoritățile din Franța.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a achiziționat mașina din Timișoara, fără să aibă cunoștință despre faptul că autoturismul este furat sau implicat în vreun litigiu.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, iar autovehiculul, în valoare de aproximativ 10.000 de euro, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

  • Autoturism în valoare de 10.000 de euro, furat din Franța, indisponibilizat de polițiștii de frontieră la Albița

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe