Autoturism de lux furat din Belgia, reținut la PTF Albița


Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit la controlul de frontieră şi reținut pentru continuarea cercetărilor un autoturism care figura în bazele de date ca fiind furat din Belgia.

În data de 09 august a.c., în jurul orei 00.55, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa - ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 44 de ani, care conducea un autoturism, an fabricație 2020, înmatriculat în Republica Moldova.

Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a mijlocului de transport, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Belgia.

Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că a achiziționat autoturismul în cauză cu suma de 59.000 de euro, din R. Moldova, în luna august a anului trecut și că nu are cunoștință despre faptul că acesta este furat sau implicat în vreun litigiu. 

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, iar autoturismul, estimat la o valoare de 300.000 de lei, a fost reținut în vederea continuării cercetărilor.

  • Autoturism de lux furat din Belgia, reținut la PTF Albița

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe