
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în privinţa unui cetățean român, care a prezentat la controlul de frontieră un document fals pentru autoturismul pe care îl conducea.
În data de 26 iunie a.c., în jurul orei 23.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița/ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși din ţară, un cetățean român, în vârstă de 49 de ani, care conducea un autoturism înmatriculat în Bulgaria.
La controlul de frontieră, în urma verificărilor efectuate în bazele de date relevante, colegii noștri au constatat că autoturismul nu figurează ca având inspecție tehnică periodică valabilă.
Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea certificatului de inspecţie tehnică periodică prezentat la control pentru autoturismul în cauză, colegii noştri au procedat la efectuarea de verificări specifice, în urma cărora au constatat că documentul care atesta efectuarea inspecției tehnice periodice este fals total.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals și fals material în înscrisuri oficiale.











