Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galați au depistat, în trafic, un bărbat la volanul unui autoturism care avea autocolantul care atestă efectuarea inspecției tehnice periodice și asigurarea de tip Carte Verde false.
La sfârșitul săptămânii trecute, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galaţi – I.T.P.F. Iași a oprit în trafic, pentru control, pe o arteră din municipiul Galați, un autoturism marca Chrysler Voyager, înmatriculat în Italia, condus de gălățeanul T.J.R., în vârstă de 44 de ani.
Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate la control pentru autoturismul în cauză (asigurarea tip Carte Verde și autocolantul care atestă efectuarea inspecţiei tehnice periodice aplicat pe reversul certificatului de înmatriculare), colegii noştri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare. În urma acestora, s-a constatat că cele două înscrisuri nu îndeplinesc condițiile de formă și fond caracteristice documentelor autentice, fiind false.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a achiziționat recent autoturismul de la un cetățean român, fără a întocmi documente legale și nu avea cunoştinţă despre faptul că documentele în cauză nu sunt autentice.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.