Poliţiştii de frontieră din Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat un cetățean moldovean care s-a prezentat la controlul de frontieră la volanul unui autoturism marca Hyundai Santa Fe, în valoare de 18.500 de euro, căutat de autoritățile din Franța de la începutul acestei luni.
În ziua de 29 iulie a.c., în jurul orei 17.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, judeţul Vaslui, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pentru a intra în ţară, cetățeanul moldovean Ion C., în vârstă de 41 de ani, conducând un autoturism marca Hyundai Santa Fe, înmatriculat în R. Moldova.
La control, polițiștii de frontieră au constatat că autoturismul în cauză figurează în bazele de date ca fiind furat, acesta fiind căutat de autoritățile din Franța pentru a fi folosit ca probă în cadrul procedurilor penale, semnalare introdusă la data de 04.07.2017.
Cu privire la aspectele constatate, Ion C. a declarat că a achiziţionat autoturismul în cauză în luna iunie 2015, din oraşul Chişinău, contra sumei de 18.500 euro şi că nu are cunoştinţă despre situaţia juridică a acestuia.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, iar autoturismul, în valoare de 83.250 lei, a fost indisponibilizat la sediul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Vaslui, până la finalizarea cercetărilor.