Autoturism căutat de autoritățile din Danemarca, descoperit în Sculeni

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni au descoperit la controlul de frontieră şi reţinut, pentru continuarea cercetărilor, un autoturism marca Mazda 6, căutat de autoritățile daneze.

 În data de 18 ianuarie a.c., în jurul orei 21.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni/ I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, cetățeanul român T.V., în vârstă de 52 de ani, conducând un autoturism marca Mazda 6.

La controlul de frontieră, colegii noștri au constatat că pentru autoturismul în cauză, autoritățile din Danemarca au introdus o alertă, acesta fiind semnalat ca fiind furat. Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că a condus autoturismul în baza unui contract de comodat şi nu ştia că mijlocul de transport este căutat de autoritățile daneze.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, iar autoturismul, în valoare de 13.400 de lei, a fost reţinut în vederea continuării cercetărilor.

  • Autoturism căutat de autoritățile din Danemarca,  descoperit în Sculeni

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe