Asigurare falsă, descoperită de polițiștii de frontieră în P.T.F. Sculeni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Sculeni au depistat un bărbat care a prezentat la controlul de frontieră, pentru autoturismul la volanul căruia se afla, o asigurare tip “carte verde” falsă.

În data de 06 august a.c., în jurul orei 22.00, în Punctul de Trecere al Frontierei Sculeni - I.T.P.F. Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, cetăţeanul din Republica Moldova, D.M. în vârstă de 26 de ani, la volanul unui autoturism marca Volkswagen Passat, înmatriculat în Lituania.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate la control, polițiștii de frontieră au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat faptul că asigurarea tip “carte verde”  nu îndeplineşte condiţiile de formă şi de fond ale uneia autentice.

Cu privire la cele constatate, bărbatul în cauză a declarat că a achiziționat autoturismul din Lituania, plătind suma de 1.200 de euro. Acesta a mai adăugat că nu avea cunoștință despre faptul că asigurarea internațională tip “carte verde” nu ar fi fost autentică.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.

  • Asigurare falsă, descoperită de polițiștii de frontieră în P.T.F. Sculeni

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe