Ansamblu auto, în valoare de 250.000 de lei, căutat de către autorităţile din Cehia, descoperit la Albița

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un ansamblu auto care figura în bazele de date ca fiind furat din Cehia.

În ziua de 22 iulie a.c., în jurul orei 02.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa - ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, un bărbat cu cetăţenie R. Moldova, în vârstă de 64 de ani, la volanul unui ansamblu rutier format dintr-un autocamion și o semiremorcă.

Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a ansamblului rutier, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figura în bazele de date ca fiind bun căutat pentru a fi confiscat, semnalare introdusă de către autoritățile din Cehia, din data de 18 iulie a.c..

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, iar autocamionul, în valoare de 150.000 de lei, și semiremorca, în valoare de 100.000 de lei,  au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.

  • Ansamblu auto, în valoare de 250.000 de lei,  căutat de către autorităţile din Cehia, descoperit la Albița

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe