Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări în privinţa unui bărbat, cetățean al Regatului Unit, care a prezentat pentru autoturismul condus, la trecerea frontierei de stat, o poliță de asigurare auto, cu caracteristicile unui document din Marea Britanie, care s-a dovedit a fi fals.
În data de 25 noiembrie a.c., în jurul orei 17.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pe sensul de ieșire din țară, la volanul unui autoturism înmatriculat în Marea Britanie, un cetățean britanic, în vârstă de 41 de ani.
La controlul de frontieră, șoferul a prezentat o poliță de asigurare obligatorie pentru autoturismul cu care se deplasa. În urma inspecției amănunțite a documentului și a verificărilor efectuate în bazele de date disponibile, colegii noștri au constatat că autoturismul nu figurează ca fiind asigurat și că documentul reprezintă un înscris fals.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, la finalizare urmând a se lua măsurile legale care se impun. Totodată persoana a fost sancționată contravențional cu amenzi în valoare totală de 2485 de lei, deoarece autoturismul nu era asigurat și nici nu avea efectuată inspecția tehnică periodică.