A furat, a fugit de autorități, dar a fost reținut în Albița

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi reţinut un cetățean moldovean, căutat de autorităţi, care este cercetat pentru săvârșirea de infracțiuni contra patrimoniului, în Germania.

În data de 28 septembrie a.c., în jurul orei 00:05, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în țară, pasager într-un autoturism, un cetățean moldovean, în vârstă de 33 de ani.

La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele bărbatului era emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare, de către autoritățile din Germania, acesta fiind cercetat pentru săvârșirea de infracțiuni contra patrimoniului (furt).

Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

  • A furat, a fugit de autorități, dar a fost reținut în Albița

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe