A cumpărat un permis fals de conducere cu 750 de euro crezând că este real

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privința unui cetățean moldovean, asupra căruia a fost descoperit un permis de conducere fals.

În data de 23 august a.c., în jurul orei 01:45, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca - ITPF Iaşi s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, un cetățean moldovean, în vârstă de 32 de ani, în calitate de pasager al unui microbuz înmatriculat în Polonia.

La controlul de frontieră, colegii noștri au descoperit asupra persoanei un permis de conducere cu însemnele autorităților din Moldova, cu fotografia și datele sale de identificare.

În urma verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că permisul de conducere nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui document autentic, fiind fals, iar pe numele persoanei nu figurează emis niciun permis de conducere de autoritățile din R. Moldova.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a obținut permisul de conducere în anul 2020, prin intermediul unor cunoștințe care i-au procurat permisul contra sumei de 750 de euro, fără a parcurge cursurile unei școli de șoferi și fără a susține examen. Bărbatul a precizat că nu avea cunoștință că permisul obținut este fals.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

  • A cumpărat un permis fals de conducere cu 750 de euro crezând că este real

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe