
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privința unui bărbat, asupra căruia a fost descoperit un permis de conducere fals.
În data de 29 august a.c., în jurul orei 19:30, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca–ITPF Iaşi s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, un cetățean cu dublă cetățenie, română și moldovenească, în vârstă de 22 de ani, în calitate de pasager al unui microbuz înmatriculat în Republica Moldova.
În urma controlului efectuat, asupra persoanei a fost descoperit un permis de conducere cu însemnele autorităților din Moldova, care avea fotografia și datele sale de identificare.
În urma verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că permisul de conducere nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui document autentic, fiind fals.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a obținut permisul de conducere în anul 2022, în Germania, prin intermediul unui conațional cunoscut pe o rețea de socializare, căruia i-a plătit 700 de euro. Bărbatul a precizat că nu avea cunoștință că documentul obținut este fals.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.












