2.800 de ţigarete, descoperite în spătarul banchetei unui microbuz


 

Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea a descoperit 2.800 de ţigarete de diferite mărci, ascunse în spătarul banchetei din spate a unui microbuz.

În data de 31 ianuarie a.c., ora 20.00, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea - I.T.P.F. Iași, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, N.I., în vârstă de 30 de ani, cu dublă cetăţenie (română și R.Moldova), pasager într-un microbuz marca Mercedes, înmatriculat în R. Moldova.

În baza analizei de risc, echipa comună de control formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali  a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care au fost descoperite, ascunse şi nedeclarate, în spătarul banchetei microbuzului, 2.400 ţigarete (140 pachete) de diferite mărci, de provenienţă Republica Moldova și Duty-Free.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura ridicării ţigaretelor, în valoare de 658 lei, în vederea confiscării şi sancţionarea persoanei cu amendă contravenţională în valoare de 5.000 lei.

  • 2.800 de ţigarete, descoperite în spătarul banchetei unui microbuz
  • 2.800 de ţigarete, descoperite în spătarul banchetei unui microbuz
  • 2.800 de ţigarete, descoperite în spătarul banchetei unui microbuz
  • 2.800 de ţigarete, descoperite în spătarul banchetei unui microbuz

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe