Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit şi confiscat 15.000 de pachete cu ţigări de contrabandă, în valoare de aproximativ 137.800 lei, pe care un ieșean le transporta cu un microbuz, în scopul de a fi distribuite pe piața neagră de desfacere din zonă.
În data de 09 mai a.c., în jurul orei 06.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, pe timpul unei misiuni specifice desfășurată în zona de competență, au observat în trafic, între localităţile Schitu Duca şi Iași, un microbuz marca Fiat Ducato, înmatriculat în România, despre care au avut suspiciuni că este folosit la transportul țigărilor de contrabandă.
Polițiștii de frontieră au procedat la efectuarea semnalelor regulamentare de oprire a mijlocului de transport, ulterior la legitimarea conducătorului auto, stabilind că acesta este cetăţeanul român Ion I., în vârstă de 32 de ani, domiciliat pe raza judetului Iași.
La controlul efectuat asupra microbuzului, lucrătorii noştri au observat mai multe colete voluminoase învelite în folie de culoare neagră, lipite cu bandă adezivă, prevăzute fiecare cu sfori de transport multicolore.
În vederea efectuării unui control amănunţit, mijlocul de transport şi persoana au fost conduse la sediul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, iar în urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 15.000 pachete de ţigări marca Ashima Luxury Size.
La cercetări, bărbatul a declarat că în urma unei înțelegeri cu două persoane a căror identitate nu o cunoaște, trebuia să transporte țigaretele în municipiul Iași pentru suma de 3.000 lei.
Poliţiştii de frontieră efectuează în cauză cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă, iar cantitatea totală de 300.000 țigarete, în valoare de 137.865 lei a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.