Patru cetățeni turci cu documente de identitate bulgăreşti, depistați la P.T.F. Giurgiu

Poliţiştii de frontieră din  cadrul I.T.P.F. Giurgiu au depistat patru cetăţeni turci care au încercat să intre ilegal în România, folosind cărți de identitate eliberate de autoritățile bulgare, ce aparţineau altor persoane.

În data de 16.01.2019, în jurul orei 18:50, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-au prezentat, pentru a intra în țară, călătorind ca pasageri în două autoturisme, patru bărbați care au prezentat la controlul de frontieră cărți de identitate eliberate de autoritățile din Bulgaria.

Procedând la identificarea persoanelor şi verificarea documentelor, echipa comună de control, formată din polițiști de frontieră români și bulgari, a constatat că persoanele prezente la control nu sunt aceleași cu cele din fotografiile cărților de identitate, motiv pentru care s-au efectuat verificări suplimentare.

Astfel, polițiștii de frontieră au descoperit, în bagajele persoanelor în cauză, pașapoartele personale emise de autoritățile din Turcia.

Față de cele constate, bărbații au declarat că sunt cetăţeni turci şi că au procurat cărțile de identitate bulgărești de pe teritoriul Bulgariei, contra sumei de 1.000 de euro fiecare. Aceştia au mai declarat că au încercat să folosească această metodă deoarece doreau să ajungă în Germania și nu deţineau documente de călătorie.

Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar privind controlul comun la trecerea frontierei, cetăţenii turci şi şoferii bulgari au fost preluaţi de către autoritățile bulgare în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe