Doi sirieni depistați la P.T.F. Calafat, în timp ce încercau să intre ilegal în țară


Poliţiştii de frontieră doljeni au depistat doi cetățeni sirieni care au încercat să intre ilegal în România, fără a efectua formalitățile de trecere a frontierei de stat, prin escaladarea gardului care delimiteaza P.T.F Calafat.

În data de 21.04.2017, în jurul orei 02.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat, județul Dolj, au observat pe sensul de intrare în țară, cu ajutorul aparaturii de supraveghere, două persoane de sex masculin care au coborât din cabina unui automarfar, înainte de efectuarea controlului de frontieră, cu intenția de a intra în țară fără efectuarea formalităților specifice.

Imediat, a fost declanșată o acțiune specifică, în care au fost angrenate forțe și mijloace ale poliției de frontieră, procedându-se la încercuirea și cercetarea zonei din apropierea locului unde acestea au fost observate.

În urma acțiunii specifice, polițiștii de frontieră au reținut una dintre persoane în momentul în care încerca să escaladeze gardul ce împrejmuiește incinta punctului de frontieră, iar a doua persoană a fost reținută cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Agenției de Control și Încasare Calafat, în timp ce aceasta încerca să se ascundă pe sub remorcile celorlalte automarfare staționate.

Persoanele în cauză au fost conduse la sediul poliției de frontieră, iar cu ocazia verificărilor, s-a stabilit că sunt cetățeni sirieni și nu dețineau documente legale pentru a intra în România.

Bărbații au declarat că intenționau să ajungă în Germania și au plătit suma de 4.000 de euro unei persoane a carei identitate nu o cunosc, care le-a organizat această “călătorie”, din Turcia.

Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar, conducătorul automarfarului, mijlocul de transport și cei doi cetățeni sirieni au fost predați Poliției de Frontieră Bulgare, în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe