Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au descoperit, în cadrul unor controale, peste 550 de articole vestimentare, încălțăminte și produse de marochinărie, toate inscripționate cu denumirea unor mărci protejate, despre care exista suspiciunea că sunt contrafăcute.
În data de 30.06.2026, în jurul orei 08:30, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Călărași au oprit pentru control, pe DN 3, un microbuz înmatriculat în România, condus de un cetățean român.
În urma verificării mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au descoperit în interiorul acestuia 30 de articole vestimentare, încălțăminte și produse de marochinărie, toate inscripționate cu denumirea unor mărci protejate, despre care exista suspiciunea că sunt contrafăcute. Acestea aparțineau unui dintre pasageri, un cetățean român în vârstă de 45 de ani, care nu a putut prezenta documente de proveniență sau autentificare.
A doua zi, în jurul orei 04:30, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Giurgiu, împreună cu colegii din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Compartimentul Sprijin Operativ, au oprit pentru control, pe DN 5, un autocar care se deplasa pe ruta Turcia – România.
Cu această ocazie au fost descoperite 524 de articole vestimentare, susceptibile a fi contrafăcute, inscripționate cu denumirea unor mărci protejate. Bunurile aparțineau unui cetățean român, pasager al autocarului, care nu a putut prezenta documente de proveniență sau autentificare.
Toate bunurile, estimate la o valoare totală de aproximativ 83.900 de lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor și introduse în camera de corpuri delicte a instituției.
În prezent, față de persoanele în cauză se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de „punere în circulație a unui produs purtând o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate”, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie propuse soluțiile legale care se impun.
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu acționează zilnic, alături de celelalte instituții competente, în întreaga zonă de responsabilitate, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale, inclusiv a traficului de produse contrafăcute, contribuind la protejarea drepturilor de proprietate intelectuală.



