Bunuri, în valoare de peste 75.000 lei, susceptibile a fi contrafăcute, confiscate de polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F Giurgiu

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au descoperit peste 850 articole textile, de încălțăminte și parfumuri, susceptibile a fi contrafăcute, pe care patru persoane (trei cetățeni turci și un cetățean moldovean) au încercat să le introducă ilegal în țară.

La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au desfăşurat acțiuni specifice pe linia combaterii traficului cu produse contrafăcute. Astfel, au fost selectate pentru control un autoturism și trei autocare aparținând unor firme de transport internațional.

Cu ocazia controlului amănunțit efectuat asupra mijloacelor de transport, polițiștii de frontieră au descoperit, în cala, în portbagaje și în interiorul acestora, cantitatea totală de 886 articole textile, de încălțăminte și parfumuri, bunuri inscripţionate cu numele unor firme cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

La cercetări, polițiștii de frontieră au stabilit că posesorii bunurilor sunt trei cetățeni turci și un cetățean moldovean, cu vârste cuprinse între 29 și 45 de ani. Persoanele în cauză au declarat că au cumpărat bunurile din diverse bazaruri din Istanbul - Turcia, cu scopul de a le comercializa și nu dețineau documente de proveniență pentru acestea.

Bunurile, a căror valoare dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă se ridică la suma totală de 77.300 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90, alin.1, lit b din Legea 84/1998, cu modificările și completările ulterioare, la finalizare urmând a fi dispuse masurile legale ce se impun.

  • Bunuri, în valoare de peste 75.000 lei, susceptibile a fi contrafăcute,  confiscate de  polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F Giurgiu
  • Bunuri, în valoare de peste 75.000 lei, susceptibile a fi contrafăcute,  confiscate de  polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F Giurgiu
  • Bunuri, în valoare de peste 75.000 lei, susceptibile a fi contrafăcute,  confiscate de  polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F Giurgiu
  • Bunuri, în valoare de peste 75.000 lei, susceptibile a fi contrafăcute,  confiscate de  polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F Giurgiu

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe