Bunuri în valoare de peste 323.000 de lei, susceptibile a fi contrafăcute, confiscate de polițiștii de frontieră din P.T.F. Calafat și P.T.F. Giurgiu

Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Calafat și P.T.F. Giurgiu au descoperit aproximativ 1.400 de articole vestimentare, încălțăminte și parfumuri, susceptibile a fi contrafăcute, pe care un cetățean polonez și un cetățean turc au încercat să le introducă ilegal în țară.

În data de 29.11.2019, la ora 15.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat s-a prezentat, pe sensul de intrare în ţară, la volanul unui microbuz  marca Renault,  un cetățean polonez, în vârstă de 62 de ani,  care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfurilor, diverse bunuri şi cosmetice, din Grecia, respectiv Bulgaria pentru Polonia.

Cu ocazia controlului efectuat de către poliţiştii de frontieră, în mijlocul de transport au fost descoperite 956  parfumuri care purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

La cercetări, cetățeanul polonez a declarat că este angajatul firmei de curierat şi nu avea cunoștință despre conținutul coletelor.

Bunurile a căror valoare, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, se ridică la suma totală de 238.500 lei au fost reţinute de către autoritatea vamală, în conformitate cu prevederile Regulamentului UE nr. 608/2013 și ale Legii nr.344/2005 - privind unele măsuri pentru asigurarea respectării dreptului de proprietate intelectuală în cadrul operațiunilor de vămuire, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

În aceeași zi, în jurul orei 23.00, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au desfăşurat acțiuni specifice pe linia combaterii traficului cu produse contrafăcute, fiind selectate pentru control mai multe mijloace de transport.

Astfel, polițiștii de frontieră au descoperit într-un autocar, în compartimentul destinat bagajelor, cantitatea totală de 423 articole vestimentare și de încălțăminte, susceptibile a fi contrafăcute.

La cercetări, polițiștii de frontieră au stabilit că posesorul bunurilor este un cetățean turc, în vârstă de 50 de ani. Acesta a declarat că intenționa să comercializeze produsele sau să le ofere cadou și nu dețineau documente de proveniență pentru acestea.

Bunurile, a căror valoare dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă se ridică la suma totală de 84.600 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90, alin.1, lit. b din Legea 84/1998, cu modificările și completările ulterioare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

  • Bunuri în valoare de peste 323.000 de lei, susceptibile a fi contrafăcute,  confiscate de polițiștii de frontieră din P.T.F. Calafat și P.T.F. Giurgiu
  • Bunuri în valoare de peste 323.000 de lei, susceptibile a fi contrafăcute,  confiscate de polițiștii de frontieră din P.T.F. Calafat și P.T.F. Giurgiu
  • Bunuri în valoare de peste 323.000 de lei, susceptibile a fi contrafăcute,  confiscate de polițiștii de frontieră din P.T.F. Calafat și P.T.F. Giurgiu

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe