3,5 kilograme de canabis descoperite la P.T.F. Giurgiu, în rucsacul unui cetăţean român


Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Giurgiu au descoperit 3,5 kilograme de substanţă vegetală, susceptibilă a fi canabis, ascunse în rucsacul unui cetăţean român, care se întorcea din Grecia. Săptămâna trecută, tot la P.T.F. Giurgiu poliţiştii de frontiera au depistat 12,5 kg canabis in bagajele unui cetăţean grec.

În data de 12.02.2019, în jurul orei 13.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru a intra în țară cetățeanul român D.G., în vârstă de 28 de ani, pasager într-un autocar înmatriculat în România, care circula pe ruta Grecia-România.

Cu ocazia controlului specific, acţionând în baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au verificat mijlocul de transport, iar în spatele ultimului rând de scaune au depistat un rucsac ce aparţinea cetăţeanului român, în interiorul căruia se aflau trei colete, de diferite dimensiuni. Pachetele, ambalate în folie de staniol şi folie transparentă, cântăreau în total aproximativ 3,5 kg şi conțineau o substanță vegetală de culoare verde închis, presupusă a fi canabis.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat faptul că transporta pachetele pentru o persoană din București.

Întreaga cantitate de substanță vegetală a fost ridicată de către lucrători S.C.C.O. Giurgiu şi trimisă spre expertiză la Laboratorul de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul IGPR unde a reacţionat ca fiind canabis.

În cauză, cercetările sunt continuate de procurorii D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Giurgiu împreună cu S.C.C.O. Giurgiu, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de introducerea în ţară de droguri de risc, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun. Totodată, pe numele cetăţeanului român a fost emisă ordonanţă de reţinere pentru 24 ore, urmând să fie prezentat în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Giurgiu cu propunere de arestare preventivă.

Dacă ar fi fost comercializate pe piaţa neagră, drogurile ar valora aproximativ 210.000 lei.

Reamintim, că săptămâna trecută, tot la P.T.F. Giurgiu, poliţiştii de frontieră au depistat un cetăţean grec care a încercat să introducă în ţară 12 kg de canabis. Și în acest caz cercetările sunt continuate de către procurorii D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Giurgiu împreună cu S.C.C.O. Giurgiu, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de introducerea în ţară de droguri de risc.

  • 3,5 kilograme de canabis descoperite la P.T.F. Giurgiu, în rucsacul unui cetăţean român
  • 3,5 kilograme de canabis descoperite la P.T.F. Giurgiu, în rucsacul unui cetăţean român
  • 3,5 kilograme de canabis descoperite la P.T.F. Giurgiu, în rucsacul unui cetăţean român

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe