Un bărbat de la o fermă izolată în Delta Dunării, care acuza probleme medicale, ajutat de polițiștii de frontieră

Având în vedere condițiile meteo nefavorabile, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Chilia au intervenit pentru a transporta la spital o persoană care a solicitat ajutor medical și care se afla la o fermă izolată din Delta Dunării, în zona Grindul Stipoc.

În data de 01.03.2018, în jurul orei 18.00, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Chilia au primit o solicitare pentru a transporta, la dispensarul Comunei Chilia-Veche, un bărbat care acuza dureri toracice și care se afla la o fermă izolată, în zona Grindul Stipoc din Delta Dunării.

Imediat, o echipă formată din doi polițiști de frontieră, un medic și reprezentanți ai Primăriei Chilia-Veche s-au deplasat în zona Grindul Stipoc cu două autoturisme și un buldoexcavator, reușind să ajungă la bărbatul în vârstă de 63 de ani și transportându-l până în comuna Chilia-Veche.

Bărbatul a fost preluat de către o ambarcațiune aparținând Serviciului de Ambulanță Județean Tulcea și transportat la Spitalul Județean Tulcea.

  • Un bărbat de la o ferma izolată în Delta Dunării, care acuza probleme medicale, ajutat de polițiștii de frontieră

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe