Trei cetăţeni străini depistați de poliţiştii de frontieră de la P.T.F. Negru Vodă, ascunşi în camion

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat, în Punctul de Trecere a Frontierei Negru Voda, trei cetăţeni afgani care au încercat să treacă ilegal frontiera în România, din Republica Bulgaria, ascunși în remorca unui autocamion.

În data de 24.12.2021, în jurul orei 21:20, s-a prezentat la controlul de frontieră un cetățean ucrainean, care conducea un autocamion cu semiremorcă, încărcat, conform documentelor de însoţire a mărfii, cu ulei de motor, din Turcia pentru Ucraina.

În urma verificărilor efectuate de polițiștii de frontieră români, împreună cu polițiștii de frontieră bulgari, în compartimentul marfă al semiremorcii, au fost descoperiţi ascunşi trei cetățeni străini. În urma verificărilor, lucrătorii noştri au stabilit că sunt cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 21 şi 26 de ani.

Ca urmare a celor constatate, persoanele respective au fost preluate, în baza  Acordului de readmisie între România și Republica Bulgaria, de către autoritățile de frontieră din Bulgaria, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Totodată, împotriva cetăţeanului ucrainean, şoferului mijlocului de transport, s-a instituit măsura interzicerii intrării în România pe o perioada de 5 ani.

  • Trei cetăţeni străini depistați de poliţiştii de frontieră de la PTF Negru Vodă, ascunşi în camion

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe